Ion Luca Caragiale-O scrisoare pierduta

spooky · Administrator Data inscrierii: 13/Feb/2010 Mesaje: 9

Ion Luca Caragiale-O scrisoare pierduta

Scena I

TIPĂTESCU, puţin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaţilor" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre uşă, stă rezemat în sabie

TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!

PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!... Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bambir... ce-i aia, bampir?

TIPĂTESCU: Unul... unul care suge sângele poporului... Eu sug sângele poporului!...

PRISTANDA: Dumneata sugi sângele poporului!... Aoleu!

TIPĂTESCU: Mişel!

PRISTANDA: Curat mişel!

TIPĂTESCU: Murdar!

PRISTANDA: Curat murdar!

TIPĂTESCU: Ei! nu s-alege!

PRISTANDA: Nu s-alege!

TIPĂTESCU: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustăţile!

PRISTANDA: Şi mie!

TIPĂTESCU: Dar în sfârşit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine!

PRISTANDA: Curat ca un câine!

TIPĂTESCU: Începuseşi să-mi spui istoria de aseară. (şade)

PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, aţipisem niţel după-masă, precum e misia noastră... că acuma dvs ştiţi că bietul poliţai n-are şi el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creştinul...

TIPĂTESCU: Fireşte...

PRISTANDA: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!..." Abia apărută copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! recent apărută copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget.

TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e... decât tu nu eşti băiat prost; o mai cârpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las' că ştim noi!

PRISTANDA: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! tocma' dumneavoastră să nu ştiţi!

TIPĂTESCU: Şi nu-mi pare rău, dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă... îndată ce e om de credinţă...

PRISTANDA: De credinţă, coane Fanică, să trăiţi!

TIPĂTESCU: Nu mă uit dacă se foloseşte şi el cu o para, două... mai ales un om cu o familie grea.

PRISTANDA: Proaspătă suflete, coane Fănică, nouă, şi renumeraţie...

TIPĂTESCU: Mai târziu buget!...

PRISTANDA: Mică, sărut mâna, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşit bine; ai tras frumuşel condeiul.

PRISTANDA (uitându-se pe sine şi râzând): Curat condei! (luându-şi numaidecât seama, naiv) Adicăte, cum condei, coane Fănică?...

TIPĂTESCU: Contul jidanului s-a plătit la Comitet pe patruzeci şi patru de steaguri...

PRISTANDA (naiv): Da.

TIPĂTESCU: Ei?... s-a pus patruzeci şi patru de steaguri?

PRISTANDA (cu tărie): S-a pus, coane Fănică, s-a pus... Poate unul-două să le fi dat vântul jos... da' s-a pus...

TIPĂTESCU: Patruzeci şi patru?

PRISTANDA: Patruzeci şi patru în cap, coane Fănică.

TIPĂTESCU (râzând): Nu umbla cu mofturi, Ghiţă. Nu m-am plimbat eu la luminaţie în trăsură cu Zoe şi cu nenea Zaharia în tot oraşul? Tocmai ea, cum e glumeaţă, zice: „ia să-i numărăm steagurile lui Ghiţă..."

PRISTANDA (mâhnit): Îmi pare rău! tocmai coana Joiţica, tocmai dumneei, care de!... să ne aşteptăm de la dumneei la o protecţie...

TIPĂTESCU: Apoi, ea n-a zis-o cu răutate, a zis-o de glumă. Nu ştie şi nenea Zaharia şi ea că eşti omul nostru...

PRISTANDA: Al dumneavoastră, coane Fănică, şi al coanii Joiţichii, şi al lui conul Zaharia... Ei? şi le-aţi numărat, coane Fănică?... Ei? aşa e? patruzeci şi patru...

TIPĂTESCU: Vreo paispce... cinspce.

PRISTANDA: Apoi să le numărăm, coane Fănică; să le numărăm: două la prefectură.

TIPĂTESCU: Două...

PRISTANDA: Două pe piaţa lui 11 Fevruarie...

TIPĂTESCU: Patru...

PRISTANDA (căutând în gând): Două la primărie...

TIPĂTESCU: Şase...

PRISTANDA (acelaşi joc): Unul la şcoala de băieţi...

TIPĂTESCU: Şapte...

PRISTANDA: Unul... la şcoala de fete...

TIPĂTESCU: Opt...

PRISTANDA: Unul la spital...

TIPĂTESCU: Nouă...

PRISTANDA: Două... la catrindală, la Sf. Niculae...

TIPĂTESCU: Unsprezece.

PRISTANDA: Două la prefectură... paispce...

TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat pe ale de la prefectură.

PRISTANDA: Nu, coane Fănică, să trăiţi! (continuă repede, pe nerăsuflate) Două la primărie, optspce, patru la şcoli, douăzeci şi patru, două la catrindală la Sf. Niculae, treizeci...

TIPĂTESCU (râzând): Le-ai mai numărat o dată pe toate astea şi aduni rău...

PRISTANDA: Doamne păzeşte, coane Fănică, să trăiţi, patruzeci şi patru, în cap... patruzeci şi patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine ştie...

TIPĂTESCU (râzând): Ghiţă… apoi nu mă orbi de la obraz aşa.

PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit şi naiv): Famelie mare... renumeraţie după buget mică...

TIPĂTESCU (uitându-se la ceas) : Ia să lăsăm steagurile, Ghiţă...

PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Spune odată istoria de-aseară, că mă grăbesc.

PRISTANDA: Bine ziceţi, coane Fănică. Aseară pe la zece şi jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva şi mă dau aşa pe-o parte să aţipesc numai un minuţel, că eram prăpădit de ostenit de la foc. Nevasta zice, pardon: „Dezbracă-te, Ghiţă, şi te culcă". Eu, nu; eu, la datorie, coane Fănică, zi şi noapte la datorie. Aşa, mă scol cam pe la douăspce excluzând un sfert şi, pardon, mă dezbrac de mondir, scoţ chipiul, mă-mbrac ţivileşte şi plec... la datorie, coane Fănică. Până să plec se făcuse vreo unul după douăspce. O iau prin dosul primăriei, şi apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii". Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de din dos ale lui d. Nae Caţavencu, şi ferestrele vraişte. Ulucile înalte... dacă te sui pe uluci, poţi intra pe fereastră în casă. Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... şi binişor, ca o pisică, mă sui pe uluci şi mă pui s-ascult: auzeam şi vedeam cum v-auz şi m-auziţi, coane Fănică, ştiţi, ca la teatru.

TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce?

PRISTANDA: Jucaseră stos[1]

TIPĂTESCU: Cine era?

PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici...

TIPĂTESCU: Şi popa?

PRISTANDA: Da, popa şi d. Tăchiţă, şi Petcuş, şi Zapisescu, toată gaşca-n păr. Jocul era pe isprăvite... şi fumărie de tutun... işea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa şi cu Petcuş. Ăilalţi şedeau de vorbă.

TIPĂTESCU: Şi Caţavencu mă-njura?

PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern şi pe dv. ... şi-şi număra voturile.

TIPĂTESCU: Dăscălimea, popa şi moflujii.

PRISTANDA: Curat moflujii!

TIPĂTESCU: Las' că le dau eu voturi.

PRISTANDA: Da' să vedeţi ce s-a-ntâmplat... coane Fănică. Din vorbă-n vorbă, Caţavencu zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiţi, unul pe care contează bampirul — şi acolo, pardon, tot bampir vă zicea — pe care contează bampirul ca pe Dumnezeu... şi când l-om avea pe ala, i-avem pe toţi... Ia ascultaţi scrisoarea asta"... şi scoate o scrisorică din portofel... „Ia ascultaţi..." Diavolul de popă, n-are de lucru? se scoală repede de la joc şi zice: „Să mă-ngropi, sufletul meu, Năică, nu citi... stăi, s-o ascult şi eu... să-mi aprinz numai ţigara..." Şi, coane Fănică, se scoală de la joc, aprinde chibritul, trage din ţigară şi vine să arunce chibritul aprins pe fereastră drept în ochii mei... Mă trag înapoi, alunec de pe uluci şi caz pe maidan, peste un dobitoc, care pesemne trecea ori şedea alături uluci. Dobitocul începe să strige, toţi din casă sar năvală la fereastră; eu, cum căzusem, mă ridic degrabă, o iau pituliş pe lângă uluci şi intru în curtea primăriei.

TIPĂTESCU (interesându-se de povestire): Ei!

PRISTANDA: M-am mai întors eu, dar închiseseră ferestrele şi lăsaseră perdelele.

TIPĂTESCU: Cine să fie? Ce scrisoare? Nu pricep… Ghiţă, eu trebuie să mă duc la dejun, să nu fac pe nenea Zaharia şi pe Zoe să m-aştepte. Ei nu dejunează scutit de mine, şi nenea Zaharia nu iese cândva de dejun. Şi mai ales cum e Zoe nerăbdătoare...

PRISTANDA: Ce-mi ordonaţi, coane Fănică?

TIPĂTESCU: Să-mi afli ce scrisoare e aia şi de cine e vorba.

PRISTANDA: Ascult, coane Fănică.

TIPĂTESCU: Dacă s-ar putea să punem mâna şi pe firul ăsta, — nu doar că mi-e teamă de intrigile proaste ale lui Caţavencu, — dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu desăvârşire, ş-apoi să-l lucrăm pe onorabilul!

PRISTANDA: Curat să-l lucrăm!

TIPĂTESCU: Stăi un minut până să-mi schimb haina; ieşim împreună; am să-ţi mai spun ceva.

PRISTANDA: Stau, coane Fănică.

(Tipătescu iese în stânga)
[modifică] Scena II

PRISTANDA singur

Grea misie, misia de poliţai... Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: „Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămând..." Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luându-şi seama) babachii... Da' eu, unde? famelie mare, renumeraţie ulterior buget mică. (şade în fund pe un scaun la o parte)
[modifică] Scena III

ZAHARIA TRAHANACHE, GHIŢĂ PRISTANDA,

apoi TIPĂTESCU şi ZOE

TRAHANACHE (intră prin fund, privat de să ia seama la Ghiţă, care se ridică rapid la intrare. Trahanache e mişcat) : A! ce coruptă soţietate!... Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul... Bine zice fiu-meu de la facultate alaltăieri în scrisoare: vezi, tânăr tânăr, dar copt, serios băiat! zice: „Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!..." Auzi d-ta mişelie, infamie. (vede pe Ghiţă) Aici erai Ghiţă? (se stăpâneşte)

PRISTANDA: Aici, sărut mâna, coane Zahario.

TRAHANACHE: Fănică a ieşit ?

PRISTANDA: Ba nu, coane Zahario, vine numaidecât momental, e dincolo... A! iată conul Fănică...

TIPĂTESCU (cu pălăria şi haina de oraş vine din stânga, e surprins la vederea lui Zaharia): Neica Zaharia! Cum se poate? Ai ieşit înainte de dejun ? Ce e ?

TRAHANACHE: E comèdie, mare comèdie, Fănică, stăi să-ţi spui. (îi face semn să expedieze pe Pristanda)

PRISTANDA (răpede): Mai aveţi ceva să-mi ordonaţi, coane Fănică?

TIPĂTESCU: Nu... Nu uiţi de ce-am vorbit. Trebuie să avem dezlegarea istoriei cât mai degrabă.

PRISTANDA: Ascult.

TIPĂTESCU: Nene Zahario, e lung ce ai să-mi spui? Nu mi-o poţi spune la dejun?

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare... Nu trebuie să ştie Joiţica... E comèdie mare, Fănică. (şade pe canapea, cu spatele spre fund)

TIPĂTESCU (uitându-se la ceas): Atuncea treci, Ghiţă, pe la nenea Zaharia p-acasă şi lasă-i vorbă coanei Joiţichii — nu-i aşa, nene Zahario? — să fie aşa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun... avem ceva politică de vorbit între bărbaţi.

PRISTANDA: Ascult, coane Fănică. (Pristanda pleacă spre fund. Tipătescu se întoarce spre Trahanache şi coboară. Când Pristanda vrea să iasă prin fund, uşa din dreapta se deschide puţin, Zoe scoate capul, cheamă pe Pristanda: „Pst! Pst!" şi închide repede uşa. Tipătescu se întoarce şi îl vede pe Pristanda lângă uşa din dreapta)

TIPĂTESCU: 'Ai? Un' te duci?

PRISTANDA (făcându-i semn să tacă şi arătându-i pe Trahanache): Unde mi-aţi ordonat.

TIPĂTESCU (fără a înţelege): De ce nu ieşi prin faţă?

PRISTANDA (urmându-şi jocul): Da, prin faţă... (se-ntoarce spre uşa din fund. Tipătescu se-ntoarce iar spre Trahanache. Jocul Zoii se repetă. Fănică se-ntoarce iar. Ghiţă care este iar lângă uşa din dreapta, iese năvală pe acolo. Tipătescu, dând din umeri, minus să-nţeleagă, se coboară să şază pe fotoliu, lângă Trahanache).
[modifică] Scena IV

TIPĂTESCU, TRAHANACHE

TIPĂTESCU: Ei! neică Zahario, ce e? ia spune, te văz cam schimbat!...

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare, să vezi... Azi-dimineaţă, pe la opt şi jumătate, intră feciorul în odaie, — nici nu-mi băusem cafeaua, — îmi dă un răvăşel şi-mi zice că aşteaptă răspuns... De la cine era răvăşelul?

TIPĂTESCU: De la cine?

TRAHANACHE: De la onorabilul d. Nae Caţavencu.

TIPĂTESCU: De la Caţavencu ?

TRAHANACHE: Zic: ce are a face Caţavencu cu mine şi eu cu Caţavencu, nici în clin, nici în mâneci, ba chiar putem zice, dacă considerăm după prinţipuri, dimpotrivă.

TIPĂTESCU: Fireşte... Ei ?

TRAHANACHE: Stăi, să vezi. (scoate un răvăşel din buzunar şi-l dă lui Tipătescu)

TIPĂTESCU (luând răvăşelul şi citind): „Venerabilului d. Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului permanent, al Comitetului şcolar, al Comitetului electoral, al Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii... Loco. (scoate hârtia din plic) Venerabile domn, în interesul onoarii d-voastre de cetăţean şi de tată de familie, vă rugăm să treceţi astăzi între orele 9 jum. şi 10 a.m. pe la biuroul ziarului « Răcnetul Carpaţilor » şi sediul Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română » unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanţă pentru d-voastră... Al d-voastră devotat, Caţavencu, director-proprietar al ziarului « Răcnetul Carpaţilor », prezident fundator al Societăţii Enciclopedice-Cooperative « Aurora Economică Română »..." Ei ? ce document ?

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare! Să vezi... M-am gândit: să nu mă duc... să mă duc... să nu mă duc... ia, numai de curiozitate, să mă duc, să văz ce moft mai e şi ăsta. Mă îmbrac degrabă, Fănică, şi mă duc.

TIPĂTESCU: La Caţavencu?

TRAHANACHE: Stăi, să vezi... la Caţavencu. — Cum intru se scoală cu respect şi mă pofteşte pe fotel. „Venerabile"-n sus, „venerabile"-n jos. „îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice el, că eu totdeauna am ţinut la d-ta ca la capul judeţului nostru..." şi în sfârşit o sumă de delicateţuri... Eu serios, zic: „Stimabile, m-ai chemat să-mi arăţi un docoment, arată docomentul!" Zice: „Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru d-ta, şi ar fi trebuit să te pregătesc mai dinainte, d-ta un bărbat aşa de, şi aşa de..." şi iar delicateţuri. Zic iar: „Stimabile, ai puţintică răbdare, docomentul"... El iar: „... că de, damele..." Să vezi unde vrea să m-aducă mişelul!... Biata Joiţica! să nu cumva să-i spui, să nu care cumva să afle! cum e ea simţitoare!…

TIPĂTESCU: Ce! a cutezat? mizerabilul! (se ridică turburat.)

TRAHANACHE (oprindu-l): Stăi, să vezi! „...că de, damele, zice, nu înţeleg totdeauna meritele şi calităţile morale ale bărbatului, şi respectul care va să zică, ce trebuie să-i poarte..." În sfârşit (Tipătescu fierbe) ce s-o mai lungesc degeaba! După ce-i pui piciorul în prag şi-i zic: „Ia ascultă, stimabile, ai puţintică răbdare: docomentul!" vede mişelul că n-are încotro, şi-mi scoate o scrisorică... Ghici a cui şi cătră cine?

TIPĂTESCU (de abia stăpânindu-şi emoţia) : A cui? a cui, nene Zahario ?

TRAHANACHE: Stăi să vezi. (răspicat şi râzând) A ta cătră nevastă-mea, cătră Joiţica! scrisoare de amor în toată regula... 'Ai? ce zici d-ta de asta?

TIPĂTESCU (turburat rău): Nu se poate, nu se poate!

TRAHANACHE: Am citit-o de zece ori poate: o ştiu pe din-afară! ascultă: „Scumpa mea Zoe, venerabilul (adică eu) merge deseară la întrunire (întrunirea de alaltăieri seara). — Eu (adică tu) trebuie să stau acasă, pentru că aştept depeşi de la Bucureşti, la care trebuie să răspunz pe dată; poate chiar să mă cheme ministrul la telegraf. Nu mă aştepta, prin urmare, şi vino tu (adică nevastă-mea, Joiţica), la cocoşelul tău (adică tu) care te adoră, ca totdeauna, şi te sărută de o mie de ori, Fănică..." (priveşte lung pe Tipătescu, care e în culmea agitaţiei)

TIPĂTESCU (primblându-se înfuriat): Nu se poate! O să-i rup oasele mizerabilului!... Nu se poate!

TRAHANACHE (placid): Fireşte că nu se poate; dar ţi-ai fi închipuit aşa mişelie... (cu candoare) Bine frate, înţeleg plastografie, până unde se poate, dar până aci nu înţeleg... Ei, Fănică, să vezi imitaţie de scrisoare! să zici şi tu că e a ta, dar să juri, nu altceva, să juri! (oprindu-se şi privind la Tipătescu, care se primblă cu pumnii încleştaţi; cu mirare şi ciudă) Uite-te la el cum se turbură! Lasă, omule, zi-i mişel şi pace! Ce te aprinzi aşa? Aşa e lumea, n-ai ce-i face, n-avem s-o schimbăm noi. Cine-şi poate închipui până unde poate merge mişelia omului!

TIPĂTESCU (acelaşi joc): Mizerabilul!

TRAHANACHE: Măi omule, ai puţintică răbdare, zi-i ce i-am zis eu: „Eşti tare, stimabile, la machiaverlicuri tare, n-am ce să zic; dar nu ţi-ai găsit omul..." Ei, dacă a văzut că nu i se trece cu mine, ştii la ce-a ajuns? Mi-a spus că, dacă nu dau eu importanţă lucrului, o să-i dea publicul, pentru că scrisoarea o să se publice duminică la gazetă şi o să fie pusă în cercevea, ca s-o vază oricine-o pofti.

TIPĂTESCU (turbat): Îl împuşc! îi dau foc! trebuie să mi-l aducă aici numaidecât, viu ori mort, cu scrisoarea. (se răpede în fund) Ghiţă! Ghiţă! Să vie poliţaiul!

TRAHANACHE (după el până în fund): Ai puţintică... (întorcându-se solitar în scenă) E iute! n-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect. Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip... trebuie să ai şi puţintică diplomaţie!

TIPĂTESCU (întorcându-se din fund): Infamul! Canalia!

TRAHANACHE: Ei, astâmpără-te, omule, şi lasă odată mofturile, avem lucruri mai serioase de vorbit. Deseară e întrunire. S-a hotărât? Punem candidatura lui Farfuridi? Ce facem? — Deseară, am aflat că dăscălimea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facă scandal. Trebuie să-i spunem lui Ghiţă să îngrijească. Mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvântul ca să ne combată...

TIPĂTESCU (fierbând mereu): Nu te teme, nene Zahario, deseară d. Caţavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte — la păstrare.

TRAHANACHE: 'Aide, mergi la dejun?

TIPĂTESCU: Nu, neică Zahario, mulţumim, am treabă. Du-te dumneata singur; sărutări de mâini coanii Joiţichii.

TRAHANACHE: Bine, dar la prânz desigur. Deseară eu mă duc la întrunire, trebuie să stai cu Joiţica, i-e urât singură. După întrunire avem preferanţă[2]

TIPĂTESCU (ameţit): Da, neică Zahario.

TRAHANACHE: La revedere, Fănică.

TIPĂTESCU: La revedere, neică Zahario...

TRAHANACHE (mergând spre uşe, condus de Tipătescu) : Şi nu te mai turbura, neică, pentru fitece mişelie. Nu vezi tu cum e mulțimea noastră? Într-o soţietate lipsit de moral şi fără prinţip, nu merge s-o iei cu iuţeală, trebuie să ai (cu fineţă) puţintică răbdare... (iese în fund.)
[modifică] Scena V

TIPĂTESCU, apoi ZOE

TIPĂTESCU (vine ameţit şi-mpleticindu-se din fund şi cade pe un scaun cu capul în mâini): Ce să fac ? Ce să fac ? şi nu mai vine Ghiţă!...

ZOE (ieşind din dreapta misterios şi coborând repede lângă el): Fănică! Fănică!

TIPĂTESCU (ridicându-se iute): Zoe!… Ştii ?

ZOE (dezolată): Ştiu! Sunt nenorocită, Fănică. Ştiu... am fost dincolo în odaie, am intrat pe scăricica din dos... Am venit numaidecât după Zaharia. N-am avut curaj să dau ochii cu el, măcar că nu crede... Am auzit tot, tot, tot. Sunt nenorocită, Fănică... Când a plecat Ghiţă, l-am chemat dincolo (Tipătescu înţelege), i-am spus tot: numai el ne poate scăpa.

TIPĂTESCU: De unde aflaseşi?

ZOE: Eu am ştiut numaidecât după Zaharia... Uite!... (îi dă o scrisoare.Scena aceasta se face cu multă nervozitate)

TIPĂTESCU (citind): „Stimabilă doamnă, la redacţia noastră se află un document iscălit de amabilul nostru prefect şi adresat d-voastră. Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune. Binevoiţi dar a trece îndată pe la biuroul nostru, spre a regula această afacere într-un chip mulţumitor pentru amândouă părţile..." — (cu desperare) Cum? cum? când ai pierdut biletul, Zoe?

ZOE (înecată): Nu ştiu... alaltăieri seara, când am plecat de la tine, îl aveam; când am ajuns acasă, nu ştiu dacă-l mai aveam; poate să fi scos batista pe drum şi mi-a căzut scrisoarea: le aveam tot într-un buzunar!

TIPĂTESCU: A! ce nenorocire!

ZOE: M-am dus la Caţavencu... de la el veneam acuma. Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea, cu condiţie să-i asigurăm alegerea. Aminteri, publică scrisoarea poimâine...

TIPĂTESCU (în prada agitaţiei): Lupta este desperată. Vrea să ne omoare, trebuie să-l omorâm!... Şi nu mai vine Ghiţă...

ZOE: Pe Ghiţă l-am trimes eu la Caţavencu, să-i cumpere scrisoarea cu orice preţ.

TIPĂTESCU: Care va să zică Ghiţă e acolo?

ZOE: Desigur. (se aude zgomot.)

TIPĂTESCU: El trebuie să fie... (se răpede la uşa din fund, o deschide şi se trage iute înapoi.) A! Ascunde-te... degrabă. (o duce repede şi ies amândoi prin stânga.)
[modifică] Scena VI

FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU, intrănd misterios din fund;

apoi TIPĂTESCU din stânga

BRÂNZOVENESCU: Poate să nu fie tocmai aşa; poate că e o manoperă... o manoperă grosolană, ca să intimideze pe câţiva nehotărâţi...

FARFURIDI (cu intenţie fină): Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Caţavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg... Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc în târg...

BRÂNZOVENESCU: Ei!

FARFURIDI: Pe respectabila madam Trahanache am văzut-o ieşind de la Caţavencu tot astăzi pe la unsprezece, când mă-ntorceam din târg... Eu, am n-am clienţi acasă, la unsprezece fix mă-ntorc din târg...

BRÂNZOVENESCU: Nu-nţeleg.

FARFURIDI: Cum nu-nţelegi? la unsprezece fix...

BRÂNZOVENESCU: Nu frate, nu-nţeleg daraverile astea cu opoziţia! tu ai văzut pe Trahanache întâi, pe urmă pe madam Trahanache, şi eu adineaori am văzut pe poliţaiul, pe Ghiţă, intrând la Caţavencu...

FARFURIDI (cu intenţie) : Ei ?

BRÂNZOVENESCU (cu îndoială): Să fie trădare la mijloc? 'ai?

FARFURIDI: Eu merg şi mai departe şi zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi!...

BRÂNZOVENESCU: Prefectul trebuie să ne dea cheia comediei ăştia... Iacătă-l...

TIPĂTESCU (venind din stânga turburat şi dându-şi aer silit de degajare) : Salutare, salutare, stimabile!

BRÂNZOVENESCU (aparte): E galben!

FARFURIDI (aparte): Ce roşu s-a făcut. (tare.) Salutare, salutare, onorabile...

TIPĂTESCU (oferindu-le locuri): Ia poftiţi, ia poftiţi, mă rog.

BRÂNZOVENESCU: Mulţumim, mulţumim, stimabile, dar ne cam grăbim: sunt douăsprezece trecute.

FARFURIDI: Şi eu, am n-am înfăţişare, la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal...

BRÂNZOVENESCU: Uite de ce e vorba, stimabile, să fim scurţi... Prin târg... se spune...

FARFURIDI: Adică, dă-mi voie, să fim expliciţi; mie îmi place să pun punctele pe i... Se aude...

BRÂNZOVENESCU: Se aude... cum că partidul nostru dă la colegiul II[3]ajutor lui Caţavencu...

TIPĂTESCU (mişcat): Care partid? Care Caţavencu?

BRÂNZOVENESCU: Cum care partid?

FARFURIDI: Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi şi ai noştri... să ducem pe braţe pe d. Caţavencu.

TIPĂTESCU: Şi cine spune asta? (râde silit.)

BRÂNZOVENESCU: Nu râde, stimabile, nu râde; a început să se vorbească...

FARFURIDI: Şi de!... ce să zicem! omenirea are pentru ce să intre la bănuieli.

BRÂNZOVENESCU: D. Trahanache la vizită la d. Caţavencu...

TIPĂTESCU: Ei?

FARFURIDI: Madam Trahanache la vizită la d. Caţavencu...

TIPĂTESCU: Ei?

BRÂNZOVENESCU: D. Ghiţă poliţaiul la vizită la d. Caţavencu...

FARFURIDI: De unde şi până unde?

BRÂNZOVENESCU: Noi, ce să zicem — ne temem de ce spune lumea...

TIPĂTESCU (nervos): Ei, ce spune lumea?

FARFURIDI: Vrei să vorbesc curat şi desluşit, stimabile? Ne temem de trădare... Na!

TIPĂTESCU (după ce s-a întors când la unul când la altul, supărat cătră Farfuridi): Amice, d-le Farfuride, nu ţi se pare d-tale că te faci mai catolic decât Papa?

FARFURIDI (hotărât): Da, când e vorba de prinţipuri, stimabile, da, mă fac, recte nu, nu mă fac, sunt când e vorba de asta, sunt mai catolic decât Papa...

TIPĂTESCU (supărat) : Domnilor, nu primesc acasă la mine astfel de observaţii, pe care, daţi-mi voie să vă spui, le consider ca nişte insulte...

FARFURIDI: Să nu ne iuţim, stimabile...

TIPĂTESCU: Cum să nu mă iuţesc, onorabile? D-voastră veniţi la mine acasă, la mine, care mi-am sacrificat cariera şi am rămas între d-voastră, ca să vă organizez partidul — căci fără mine, trebuie să mărturisiţi, că d-voastră n-aţi fi putut niciodată să fiţi un partid — d-voastră veniţi la mine acasă să mă numiţi pe faţă trădător... A! asta nu pot să v-o permit...

BRÂNZOVENESCU (scoţând o hârtie din buzunar) : Ma rog, iată ce se împarte acum prin târg, din bucată lui d. Caţavencu... E tipărit, stimabile!

TIPĂTESCU (mişcat, îi smulge hârtia) : Tipărit?

FARFURIDI (smulgându-i-o el) : Da, tipărit, dă-mi voie... (citeşte.) „Dăm ca pozitivă ştirea cum că desigur candidatura amicului nostru politic d.Caţavencu, prezidentul grupului independent, este pusă la adăpost de orice loviri din partea administraţiei. Din contra, avem cuvinte intense pentru a crede că atât bătrânul şi venerabilul d. Trahanache, prezidentul Comitetului electoral, cât şi junele şi onorabilul nostru prefect, ar fi convinşi în fine că în împrejurările prin care trece ţara, judeţul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat independent ca amicul nostru d.Ca-ţa-ven-cu... D. Caţavencu va lua cuvântul la întrunirea de deseară... Comitetul grupului independent." (vorbit.)... Aud?

TIPĂTESCU (aparte): Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut. (tare.) Domnilor, vă rog, nişte afaceri importante mă cheamă numaidecât la telegraf... Mă scuzaţi... dar... (merge la o masă şi trage clopoţelul, apoi iese în fund.)

BRÂNZOVENESCU: Aşa redus ?

FARFURIDI: Adică, cum am zice, poftiţi pe uşe afară… Bine?

TIPĂTESCU (apare în fund cu un fecior): Unde e Ghiţă?

FECIORUL: L-am căutat în tot târgul, coane Fănică, nu e. (vorbesc încet în fund)

BRÂNZOVENESCU (care a vorbit ușor cu Farfuridi): 'Aide la Trahanache... Aici am aflat tot... 'Aide...

FARFURIDI: Brânzovenescule, mi-e frică de trădare... Câte ceasuri sunt?

BRÂNZOVENESCU: Douăsprece trecute...

FARFURIDI: Douăsprece trecute?... Eu, la douăsprece trecute fix...

TIPĂTESCU (coborând între ei): Astfel dar, d-lor...

BRÂNZOVENESCU: Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem deranj...

FARFURIDI (grav): Ne ducem, dar gândeşte-te stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid... Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi... De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători... (schimbând tonul, cu dezinvoltură.) Salutare, salutare, stimabile!...

BRÂNZOVENESCU (asemenea): Salutare!...

TIPĂTESCU (închizând uşa după ei, ideal de plictisit): A! (coboară.)
[modifică] Scena VII

TIPĂTESCU, ZOE, apoi CETĂŢEANUL TURMENTAT

ZOE (ieşind din stânga repede): S-a dus?... Ai văzut, Fănică? Ai auzit? Şi Ghiţă nu mai vine... Fanică, Fănică, ne ameninţă o nenorocire grozavă...

TIPĂTESCU: Taci! vine cineva. E Ghiţă desigur. (se repede la uşa din fund prin care apare Cetăţeanul turmentat.)

CETĂŢEANUL (şovăind): Sluga! (în tot jocul sughite şi şovăie)

ZOE: Cine e ăsta?

TIPĂTESCU: Ce pofteşti d-ta?

CETĂŢEANUL: Eu ?... (sughite.) Eu sunt alegător...

TIPĂTESCU (nervos): Cum te cheamă?

CETĂŢEANUL: Cum mă cheamă? Ce trebuie să spui cum mă cheamă... vorba e, sunt alegător? (şovăie.)

ZOE: E turmentat?

TIPĂTESCU: Dracul să-l ia! nu e nimeni afară: lasă să-mi intre aici toţi nebunii, toţi beţivii... 'Aide, ieşi!

CETĂŢEANUL: Nu sunt turmentat... (zâmbind) coană Joiţico... Las' că ne cunoaştem... Mă cunoaşte conul Zaharia de la 11 Fevruarie... Nu e vorba, ţinem la d. Nae Caţavencu... e din Soţietate... dar vorba e, eu alegător... eu... (sughite) apropritar, eu pentru cine votez ? (sughite) d-aia am venit. (şovăie.)

ZOE: Trimite-l, Fănică, dă-i dmmul... e ameţit de tot...

TIPĂTESCU (luându-l cu binişorul): Fii bun, cetăţene, du-te. Aldată mai vorbim.

CETĂŢEANUL: Dar ce să vorbim aldată?

ZOE: A!

CETĂŢEANUL: Acu ce treabă avem?... Nu vă uitaţi la mine că sunt aşa de... Am făcut-o de oaie de tot. Să vezi d-ta cum de a devenit la băutură... (sughite) că a fost lată de tot...

TIPĂTESCU (necăjit): Fii bun, omule, şi-nţelege. (vrea să-l apuce.)

CETĂŢEANUL: Eu am găsit (sughite) o scrisoare…

TIPĂTESCU şi ZOE: O scrisoare!

CETĂŢEANUL: Da. (cătră Tipătescu) A d-tale cătră coana Joiţica... Am găsit-o alaltăieri seara pe drum, când ieşeam de la întrunire... Fă-ţi idee, (sughiţă) de alaltăieri seara până azi-dimineaţă s-o duci într-un chef!...

TIPĂTESCU (răpezindu-se şi apucându-l cu amândouă brațele de gât): Mizerabile!

CETĂŢEANUL: Nu mă-npinge, că ameţesc...(sughite)

ZOE: Lasă-l, Fănică, să vedem.

CETĂŢEANUL: Lăsaţi-mă să vedeţi. Când am găsit-o, de curiozitate am deschis-o şi m-am dus subt un felinar, s-o citesc. N-apucasem s-o isprăvesc bine... şi haţ! pe la spate, d. Caţavencu dă să mi-o ia.

TIPĂTESCU: Şi (desperat) ţi-a luat-o?

ZOE (acelaşi joc): Ţi-a luat-o?

CETĂŢEANUL: Aş! Am băgat-o în buzunar. Zice d. Nae: „Aşa? faci parte din Soţietatea noastră şi primeşti scrisori de la prefectul, cetăţene, bravos! — Zic: (sughite) Aş! de la prefectul! — Zice: I-am cunoscut slova... Ia arată-mi-o. — Doamne păzeşte!" Ba că dă-mi-o, ba că nu ţi-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică... una-două-trei... pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere... A conceput cinste d. Nae... l-am băut... oo! l-am băut!

ZOE: Dar scrisoarea?

TIPĂTESCU: Scrisoarea (se repede la el strigând), unde e scrisoarea?

CETĂŢEANUL: Nu striga, (sughite) că ameţesc!... O am la mine scrisoarea. (amândoi îl ascultă şi-l privesc cu îndoială şi nerăbdare nervoasă.) Da.

ZOE şi TIPĂTESCU: S-ar putea!

CETĂŢEANUL: Da... o am la mine. (căutându-se prin buzunare) Ehei! d. Nae zicea că-mi dă zece poli pe ea; zic: nu trebuie, onorabile, parale… slava Domnului.. apropitar sunt (sughite), alegător... (sughite şi se caută mereu.) Vorba e... eu (sughite), eu pentru cine votez? (se opreşte din căutat şi cu simplicitate.) Am pierdut-o! (se mai caută, apoi cu hotărâre.) Am pierdut-o!

TIPĂTESCU: A!

ZOE: Ţi-a furat-o Caţavencu!

CETĂŢEANUL: Adică dl Nae. Se prea poate... că am şi dormit... Vezi d-ta (Zoe şi Tipătescu îşi frâng mâinile) fă-ţi idee... dă-i cu bere... dă-i cu vin... dă-i cu vin... dă-i cu...

TIPĂTESCU (apucându-l şi zguduindu-l) : Mizerabile! Ce ai făcut?

CETĂŢEANUL (căzând pe un scaun) : Nu mă zgudui, (sughite) că ameţesc!
[modifică] Scena VIII

ACEIAŞI — GHIŢĂ PRISTANDA

PRISTANDA (intră gâfâind într-un suflet, prin fund) : Coane Fănică! Coană Joiţico!

TIPĂTESCU şi ZOE: Ghiţă!

PRISTANDA: Vine! vine conul Zaharia!

CETĂŢEANUL (pufnind): Conul Zaharia?... nu mai spune (sughite) că ameţesc...

TIPĂTESCU (lui Pristanda, arătând pe Cetăţeanul turmentat): Ia-l pe nenorocitul ăsta, şi...

ZOE: Şi dă-i drumul prin dos, pe scara a mică.

PRISTANDA (ridicând pe Cetăţeanul turmentat) : 'Aide, cetăţene! (îl împinge spre dreapta)

CETĂŢEANUL: Nu mă-mpinge (sughite) că ameţesc.

PRISTANDA (acelaşi joc) : 'Aide !

CETĂŢEANUL: Vorba e... eu pentru cine votez?...

PRISTANDA: 'Aide!

CETĂŢEANUL: Nu mă-mpinge (sughite) că ameţesc. (iese, împins de Pristanda)
[modifică] Scena IX

ZOE, TIPĂTESCU, apoi GHIŢĂ PRISTANDA şi TRAHANACHE

TIPĂTESCU (răpede Zoii): De Zaharia nu avem teamă: ştie tot, dar nu crede nimica... N-ai auzit?

ZOE:Fănică! Fănică! (Ghiţă intră din dreapta)Ce-ai făcut, Ghiţă? Ai fost la Caţavencu?

PRISTANDA: Am fost, coană Joiţico... Se lasă greu, greu de tot: ori o mie de poli, ori deputăţia...

TIPĂTESCU: Trebuie să punem mâna pe el. (hotărât) Du-te Ghiţă, ia jandarmi... viu ori mort, trebuie să mi-l aduci la poliţie, acuma într-un moment...

ZOE: Fănică!...

TIPĂTESCU: Du-te.

PRISTANDA: Ascult! (vrea să pornească spre fund, în momentul acesta intră Trahanache cu aerul triumfător.)

TRAHANACHE: L-am prins cu alta mai boacănă!

ZOE (începând să se jelească şi căzându-i ca leşinată în braţe): Nene! nene!

TRAHANACHE: Joiţico! (către Tipătescu) A aflat?

TIPĂTESCU: Ştie tot!

TRAHANACHE (îngrijind-o, după ce a pus-o cu ajutorul lui Pristanda pe fotoliu): Bine, omule, nu ţi-am zis să nu-i spui? o ştiam eu cât e de simţitoare! Iaca vezi! (toţi o îngrijesc) Ei! ţi-am spus că l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă... Ghiţă, iute un pahar cu apă. (Ghiţă iese în stânga)

TIPĂTESCU (bătând în palmele Zoii) : Care onorabil?

TRAHANACHE (acelaşi joc) : Ei, ai puţintică răbdare... Caţavencu, de...

TIPĂTESCU: Cu ce alta?

TRAHANACHE (bătând cu putere în palmele Joiţichii): Cu altă plastografie... Ce plastograf!

PRISTANDA (care a venit cu paharul cu apă): Curat plastograf!

Cortina cade
[modifică] ACTUL II

(Acelaşi salon)
[modifică] Scena I

TRAHANACHE, FARFURIDI şi BRÂNZOVENESCU stau împrejurul unei mese rotunde, studiând listele electorale; fiecare are câte un creion în mână

BRÂNZOVENESCU: Şaizeci şi inedită cu roşu, buni... unsprece cu albastru... ai lor...

FARFURIDI: Doisprezece...

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare... unu, doi, cinci... şapte... zece... unsprezece.

FARFURIDI: Doisprezece...

TRAHANACHE: Cu Ienache Siripeanu.

BRÂNZOVENESCU: Nici nu mai are drept de vot, de când şi-a măritat fata... Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la puşcărie onorabilul.

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare... Da' dacă-l putem aduce să voteze cu noi ?

FARFURIDI: Altă vorbă... Să voteze cu noi, e uşor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare... dar să voteze cu noi ? Adică cum să voteze cu noi ?...

BRÂNZOVENESCU: Anume cum să voteze cu noi?

TRAHANACHE: Să voteze cu noi.

BRÂNZOVENESCU: Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică „noi", partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu ştim...

TRAHANACHE: Mă rog, aveţi puţintică...

FARFURIDI: Nu ştim...

TRAHANACHE: Mă rog, aveţi...

FARFURIDI: Ba eu merg şi mai departe şi zic, cum ziceam lui amicul meu Brânzovenescu: mă tem de trădare...

TRAHANACHE: Cum de trădare ?

BRÂNZOVENESCU: De-aia noi astăzi când am mirosit ceva cumva...

FARFURIDI: Ceva cumva...

TRAHANACHE: Ceva cumva?

BRÂNZOVENESCU: Dacă e ceva la mijloc...

FARFURIDI: Ceva la mijloc...

TRAHANACHE: Ceva la mijloc?

FARFURIDI: Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!

BRÂNZOVENESCU: Dar cel puţin s-o ştim şi noi! (Trahanache vrea să-i întrerupă, fără să izbutească)

FARFURIDI: Pentru că eu am zis-o cu străbunii noştri, cu Mircea cel Bătrân şi cu Vlad Ţepeş, neică Zahario: îmi place trădarea, dar...

TRAHANACHE: Mă rog, ai puţintică...

BRÂNZOVENESCU: Ce răbdare, neică Zahario! Nu mai e vreme de aşa lucru... Astă-seară e întrunire?

FARFURIDI: Mâine începe alegerea?

TRAHANACHE: Da...

FARFURIDI: Ei! pentru cine votăm?

BRÂNZOVENESCU: Pentru cine votăm?

TRAHANACHE: Aveţi puţintică răbdare! Pentru cine aţi mai votat şi până acuma?

BRÂNZOVENESCU: Nu înţeleg.

FARFURIDI: Nici eu.

TRAHANACHE: Mă rog, ia să ne tălmăcim noi puţintel...

FARFURIDI: Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim, asta o cerem şi noi.

TRAHANACHE: Ce sunteţi d-voastră, mă rog? Vagabonţi de pe uliţă? nu... Zavragii? nu... Căuzaşi? nu... D-voastră, adică noi, suntem cetăţeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului şcolar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comiţiului agricol şi eţetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele nostru...

BRÂNZOVENESCU: Aşa e…

FARFURIDI: Aşa e, dar...

TRAHANACHE: Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din ocazie în moment aşteptăm să-l ştim... Prefectul trebuie să vie; nu-l aşteptăm să vie de la telegraf? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi şi sosit numele... pe sârmă, stimabile... Da, pe sârmă, ce crezi d-ta?

FARFURIDI: Toate bune şi frumoase cum le tălmăceşti d-ta, neică Zahario, dar nouă... nouă ni e frică de trădare...

BRÂNZOVENESCU: Nu din componentă d-tale...

FARFURIDI: Nu din a d-tale...

TRAHANACHE: Da' din a cui?

FARFURIDI: Din a cui, din a cui? ştii d-ta din a cui...

TRAHANACHE: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

BRÂNZOVENESCU: Ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie...

FARFURIDI: Ştii ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărţile pe faţă.

TRAHANACHE: Dă-le, neică, să vedem.

FARFURIDI: Ţi-am spus că mi-e frică de trădare... Ei?

BRÂNZOVENESCU: Ei?

TRAHANACHE: Ei?

FARFURIDI: Ei ? ni-e frică din porțiunea amicului.

TRAHANACHE: Care amic ?

BRÂNZOVENESCU: Care amic, care amic? Ştii d-ta...

TRAHANACHE: Să n-am parte de Joiţica, dacă ştiu.

FARFURIDI: Iar te faci chinez...

TRAHANACHE: Zău nu...

FARFURIDI: Din fracțiune amicului... Fănică...

TRAHANACHE (surprins): Ce?

BRÂNZOVENESCU: Din partea prefectului.

TRAHANACHE (încruntat): Cum?

FARFURIDI (scurt): Nouă ni-e frică... de! că-şi dă coatele cu Caţavencu...

TRAHANACHE (urmează jocul crescendo): Cu Caţavencu ?

FARFURIDI: Cu moftologul…

BRÂNZOVENESCU: Cu nifilistul...

TRAHANACHE: (de-abia stăpânindu-şi indignarea): Cu Caţavencu ? trădare ? Fănică trădător! Ei bravos! Ei! asta mi-a plăcut! Ei! nu m-aşteptam! Ei! ne-am procopsit!

FARFURIDI: De! noi...

BRÂNZOVENESCU: Ce ne-am zis... ?

TRAHANACHE (biruit din ce în ce mai mult de indignare): Ai puţintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-şi permită, mă-nţelegi, să bănuiască măcar câtuşi de puţin pe Fănică. Pentru mine, stimabile, mă-nţelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta, pe Joiţica...

BRÂNZOVENESCU: Pe coana Joiţica, onorabile…

FARFURIDI: Îmi pare rău, neică Zahario, noi nu...

TRAHANACHE (şi mai indignat): Ai puţintică răbdare... zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim laolaltă ca fraţii, şi nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atitica rău... Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica... şi la dreptul vorbind, Joiţica a stăruit mai mult…

FARFURIDI: Ei! se-nţelege, damele sunt mai ambiţioase...

TRAHANACHE (şi mai indignat): Ai puţintică răbdare... Nu de ambiţ că ni era prieten, — pentru enteresul partidului. Cine altul ar fi putut fi prefect al nostru ?

FARFURIDI: S-ar mai fi găsit, poate.

TRAHANACHE: Să-mi dai voie să nu te crez. Un om endepandent, care a facut servicii partidului, judeţului, ţării... şi mie, ca amic, mi-a făcut şi-mi face servicii, da!... şi să veniţi d-voastră, tot din partid (cu ton de mustrare aspră) şi să bănuiţi că... să vă pronunţaţi cu astfel de cuvinte neparlamentare... îmi pare rău...

BRÂNZOVENESCU: În sfârşit, noi...

TRAHANACHE: Ai puţintică răbdare... Îmi pare rău... (indignat rău de tot.) Care va să zică unde nu înţelegeţi d-voastră politica, hop! numaidecât trădare! Ne-am procopsit! Ce soţietate! Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral, acolo e corupţie şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are. (în culmea indignării.) Trădare! Bravos! Fănică trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! salutare, stimabile! (iese foarte turburat prin fund.)
[modifică] Scena II

FARFURIDI, BRÂNZOVENESCU stau un minut privind unul la altul

FARFURIDI: Ei!... ţi-a satisfăcător venerabilul?

BRÂNZOVENESCU: E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului. Trebuie să mai aşteptăm.

FARFURIDI: Să mai aşteptăm? Până când să mai aşteptăm?... Deseară, la sfârşitul întrunirii, parcă-l văz pe venerabilul că se scoală şi trage clopoţelul: „Stimabililor, aveţi puţintică răbdare:

Candidatul Comitetului nostru este onor. d. Nae Caţavencu..."

BRÂNZOVENESCU: Moftologul!

FARFURIDI: Nifilistul! — Şi bravo-n sus, şi bravo-n jos, şi mâine şi poimâine, nenea Ghiţă poliţaiul aleargă, până-i iese limba de un cot şi ţi-l toarnă pe d. Caţavencu, care ne-a înjurat şi ne-a batjocorit de atâta vreme pe toate tonurile, deputat la colegiul II... Şi noi... să stăm cu mâinile în sân ?... peste poate!...

BRÂNZOVENESCU: Ce-o să faci? Te joci cu puterea?

FARFURIDI: Ce să fac?... Batem o depeşă la Bucureşti, la Comitetul central, la minister, la gazete, scurt şi cuprinzător: (bătând cu pumnul drept în palma stângă, ca un telegrafist pe aparatul lui, sacadat, tot textul-proiect al depeşii) „Trădare! Prefectul şi oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Caţavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II... trădare! trădare! de trei ori trădare!"

BRÂNZOVENESCU (scurt): E tare! prea tare! n-o iscălesc.

FARFURIDI (cu tărie, impunător): Trebuie să ai curaj ca mine! trebuie s-o iscăleşti: o dăm anonimă!

BRÂNZOVENESCU: Aşa da, o iscălesc!

FARFURIDI: O iscălim: „Mai mulţi membri ai partidului"...

BRÂNZOVENESCU: Da' dacă ne cunoaşte slova la telegraf?

FARFURIDI: Punem pe altcineva s-o scrie.

BRÂNZOVENESCU: Pe cine?

FARFURIDI: Trebuie să găsim pe cineva să ni-o dea la telegraf!‘Aide, Brânzovenescule.

BRÂNZOVENESCU: Numai să nu păţim ceva.

FARFURIDI (impunător): Trebuie să ai curaj: anonimă. Câte ceasuri sunt?

BRÂNZOVENESCU: Cinci.

FARFURIDI: 'Aide degrab', între cinci şi şase fix se-nchide telegraful... (ies cu grabă)
[modifică] Scena III

GHIŢĂ PRISTANDA singur; intră prin dreapta; e puţin mişcat

O făcurăm şi p-asta... şi tot degeaba. Am pus mâna pe d. Caţavencu... Când am asmuţit băieţii de l-a umflat, striga cât putea: „Protestez în numele Constituţiei! Asta e violare de domiciliu!" — Zic: „Curat violare de domiciliu! da' umflaţi-l!" Şi l-au umflat. L-am turnat la hârdăul lui Petrache. M-am întors cu birja acasă la el, am căutat prin toate colţişoarele, am ridicat duşamelele, am destupat urloaiele sobii, am scobit crăpăturile zidului: peste putinţă să dau de scrisoare. M-am întors la poliţie, l-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e şi nu e. L-am ameninţat că am poruncă de la conul Fănică să-l chinuiesc ca pe hoţii de cai,... degeaba: nu spune decât numai şi numai coanii Joiţichii. O caut şi nu o găsesc; acasă nu-i, aici nu e... A! iacăt-o... Coană Joiţico!
[modifică] Scena IV

PRISTANDA şi ZOE

ZOE (venind repede din fund): Ghiţă, bine că te găsesc.

PRISTANDA: Şi eu vă căutam, coană Joiţico...

ZOE: Ghiţă, Ghiţă, ce-am aflat? ce aţi făcut? Aţi înnebunit? Adineaori, când ieşeam de-acasă, am aflat de la doctorul că te-ai dus cu jandarmii, ai călcat casa lui Caţavencu, l-ai luat pe sus şi l-ai dus la poliţie, la arest! Cum ai fabricat asta?

PRISTANDA: Ordin verbal de la conul Fănică.

ZOE: Unde e Fănică?

PRISTANDA: Nu ştiu, îl caut şi eu.

ZOE: Şi pentru ce l-aţi arestat pe Caţavencu?

PRISTANDA: Pentru ca să-i apucăm scrisoarea.

ZOE: Şi ai apucat-o ?

PRISTANDA: Nu, coană Joiţico, după cât am căutat şi pe dânsul şi la el acasă, scrisoarea este ascunsă altundeva.

ZOE: Ghiţă, m-aţi nenorocit! Scrisoarea o să fie publicată mâine şi aţi creat şi scandal degeaba. Dăscălimea o să urmeze înainte cu gazeta şi în lipsa lui... Ce-o să zică la Bucureşti guvernul, când o afla că aţi violat domiciliul lui Caţavencu şi l-aţi arestat în ajunul alegerilor, după ce guvernul era asigurat că toate au să se petreacă cu bine şi cu linişte?... Cum o să mai poată persistă Fănică prefect ?

PRISTANDA: Coană Joiţico, am uitat să vă spui: după câte făgăduieli şi ameninţări i-am confecționat lui Caţavencu, mi-a răspuns că în zadar mai stăruiesc şi că la urma urmelor nici nu mai vrea să stea de vorbă cu nimini, dar cu nimini, decât numai cu d-voastră.

ZOE: Cu mine?... Du-te, Ghiţă, du-te degrabă, dă-i drumul şi roagă-l din partea mea să poftească aici... Îl aştept...

PRISTANDA: Numai dacă conul Fănică...

ZOE: Dacă ţii la tine, dacă ţii la familia ta, Ghiţă...

PRISTANDA: Cum să nu ţiu, coană Joiţico? unsprece suflete!

ZOE: Du-te degrabă, într-un suflet, şi să nu vii fără Caţavencu. Poartă-te bine cu el. Ia o birjă şi vino-ntr-o clipă.

PRISTANDA: Ascult!

ZOE: Ai venit?

PRISTANDA: M-am dus!...
[modifică] Scena V

ZOE singură

(agitată, scoate gazeta şi citeşte): „în numărul de mâine al foii noastre vom reproduce o interesantă scrisoare sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influenţă. Originalul va sta de mâine la dispoziţia curioşilor, în biuroul nostru de redacţie. Atât pentru astăzi. A bon entendeur salut![4]..." Ce mai e de făcut?... (se plimbă agitată, apoi se opreşte ca în faţa unei inspiraţii) Trebuie să alegem pe Caţavencu. Nu mai încape vorbă, nu mai e vreme de stat la gânduri. Cu un mişel ca el, când ne ţine la mână aşa de bine, lupta ar fi o copilărie, o nebunie... Fănică... trebuie să se învoiască... trebuie... Ei! ş-apoi! mai la urmă Caţavencu poate fi tot aşa de bun deputat ca oricare altul... Dar unde e Fănică? unde poate să fie?...
[modifică] Scena VI

ZOE şi TIPĂTESCU venind din fund

TIPĂTESCU: Zoe! aici eşti?

ZOE: Fănică!... te aşteptam... Ce ai făcut? Ai arestat pe Caţavencu. Te-ai gândit bine la ce ai făcut? Cum ţi-a venit să faci una ca asta? Pentru ce ai făcut-o?

TIPĂTESCU (nervos): Pentru ce? pentru ce? Tu mă întrebi pentru ce? Pentru nerozia care ai făcut-o tu, pentru ca să evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijenţă. Se poate atâta distracţie! atâta nebăgare de seamă! o scrisoare de amor s-o arunci în neştire într-un buzunar cu batista, şi s-o pierzi ca şi cum ai pierde o hârtie indiferentă, ca un afiş, după ce ai ieşit de la reprezentaţie... La atâta lipsă de judecata, să-ţi spui drept, nu m-aşteptam! Ce Dumnezeu! eşti femeie în toată firea, nu mai eşti copil. Atâta neglijenţă nu se pomeneşte nici în romane, nici într-o piesă de teatru.

ZOE: Judecă-mă, Fănică, judecă-mă... (plânge.) Da, aşa e... am fost o copilă... am făcut o nerozie fără seamăn; dar acuma trebuie îndreptată. Fănică, dacă mă iubeşti, dacă ai ţinut tu la mine măcar un moment în viaţa ta, scapă-mă... scapă-mă de ruşine! Tu eşti bărbat, nu-ţi pasă! Pentru tine, afişarea intrigii noastre n-ar fi o nenorocire... dar pentru mine... Fănică, gândeşte-te... gândeşte-te. (plânge.)

TIPĂTESCU: Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Caţavencu…

ZOE: În zadar, Fănică; Caţavencu poate muri astăzi, mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea noastră. Dumnezeule! Cum or să-şi smulgă toţi gazeta, cum or să mă sfâşie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta... În orăşelul ăsta, unde bărbaţii şi nevestele şi copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă posedând motiv... şi ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! ce scandal! ce cronică infernală!... Şi eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac ? Să mor? să mor dacă voieşti... Pentru că după asta nu o să mai pot trăi.

TIPĂTESCU: Atunci, dacă nu e altă scăpare... Zoe! Zoe! mă iubeşti...

ZOE: Te iubesc, dar scapă-mă.

TIPĂTESCU: Să fugim împreună...

ZOE (retrăgându-se): Eşti nebun? dar Zaharia? dar poziţia ta? dar scandalul şi mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...

TIPĂTESCU (descurajat): Atunci nu ne mai rămâne nimica de făcut?

ZOE: Ba da!

TIPĂTESCU: Ce?

ZOE: Să sprijinim candidatura lui Caţavencu!

TIPĂTESCU (sărind): Peste putinţă!

ZOE: Să-l alegem!

TIPĂTESCU: Niciodată.

ZOE: Trebuie.

TIPĂTESCU: O dată cu capul! Te gândeşti la ce spui? Iată pe ce depeşe am pus mâna adineaori, a adus-o la telegraf canalia care a găsit scrisoarea ta, beţivul de ieri. E o depeşe anonimă. Am oprit-o şi am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimica fără ştirea mea; dar ştiu eu ce poate conţine o depeşe cu cheie?... Iată: „Trădare! Prefectul şi oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul Caţavencu, pe care vor să-l aleagă la colegiul II. Trădare, trădare, de trei ori trădare... Mai mulţi membri ai partidului…" ...Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu!… Spune-mi, să căutăm, să găsim alt mijloc?

ZOE (zdrobită): Alt mijloc nu văz,… alt mijloc nu este.

TIPĂTESCU: Atunci...

ZOE: Atunci... (înecată) lasă-mă, lasă-mă în nehorocire... lasă-mă să mor de ruşine... Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine... Iată unde m-ai adus! iata cât plăteau jurămintele tale! M-ai adus la moarte — pentru că (hotărâtă) mă omor înainte de izbucnirea scandalului, astăzi, acuma, aici! — m-ai adus la moarte, şi mă poţi scăpa, şi mă laşi să mor... (plânge.)

TIPĂTESCU: Zoe! Zoe!

ZOE: Lasă-mă... Dacă ambiţia ta, dacă nimicurile tale politice le pui mai presus de ruşinea mea, de viaţa mea, lasă-mă! Să mor... (plângând.) Să mor cu siguranţa că opt ani de zile m-ai amăgit în fiecare minută, că nu m-ai iubit niciodată... niciodată... niciodată...

TIPĂTESCU: Zoe! să vedem, să ne mai gândim!

ZOE: Nu mai e vreme de gândit, Fănică! Fiecare minută care trece mă apropie de pieire... Trebuie să te hotărăşti!

TIPĂTESCU (în luptă cu el însuşi): Să mă hotărăsc! să mă hotărăsc...

ZOE (înecată): Adineaori, în Lipscani, am aflat de arestarea lui Caţavencu. Am alergat ca o nebună la redacţie. Iată ce foaie au scos comitetul lor. (îi dă foaia, Tipătescu o citeşte încet) înţelegi la ce trebuie să ne aşteptăm după arestarea lui.

TIPĂTESCU: Omul ăsta îşi distracție viaţa!

ZOE: Nu şi-o joacă pe a lui, Fănică, o divertisment pe a mea; Pentru că încă o dată îţi spui... din două una: ori tu mă iubeşti şi eu trăiesc, şi atunci lupta e peste putinţă cu Caţavencu — trebuie să-mi cedezi; ori nu, şi atuncea mor, şi dacă mă laşi să mor, după ce-oi muri poate să se-ntâmple orice... (zdrobită.) Sunt hotărâtă... (revenindu-i deodată toată energia.) Da, sunt hotărâtă, dar nu voi să mor până nu voi fi luptat cu toate împrejurările (cu energie crescândă) şi am să lupt! şi cu tine am să lupt din toate puterile, cu tine, om ingrat şi fără inimă! cu tine trebuie să lupt, pentru că acuma tu eşti piedica a mai grea, care mă opreşte să-mi capăt iar liniştea!... Da, sunt hotărâtă, şi trebuie să biruiesc tot, şi pe tine... aşa de hotărâtă sunt, încât adineaori am poruncit lui Ghiţă să meargă să dea drumul lui Caţavencu şi să-l poftească aici din partea mea...

TIPĂTESCU: Iubită nebună! Ce ai făcut?

ZOE: Am făcut ce am crezut că trebuie să fac. Daca tu nu vrei să sprijini pe Caţavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi, ca să mă scapi —atunci eu, care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu...

TIPĂTESCU: Cum?

ZOE: Da, îl aleg eu. Eu sunt pentru Caţavencu, bărbatul meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Caţavencu. În sfârşit, cine luptă cu Caţavencu luptă cu mine... Aide, Fănică, luptă, zdrobeşte-mă, tu care ziceai că mă iubeşti! Să vedem! (pleacă spre dreapta.)

TIPĂTESCU: Zoe!

ZOE: Lasă-mă! (iese.)

TIPĂTESCU (urmărind-o): Zoe! Zoe! (iese după ea. O clipă scena goală)
[modifică] Scena VII

GHIŢĂ PRISTANDA şi CAŢAVENCU

PRISTANDA (apărând în fund şi făcând loc cu respect lui Caţavencu să treacă): Poftiţi, cocoane Nicule, poftiţi... (umilit) şi zău, să pardonaţi, în consideraţia misiei mele, care ordonă (serios) să fim scrofuloşi la datorie. D-voastră ştiţi mai bine ca mine... aşa e poliţaiul: tată să-ţi fie — trebuie să-l ridici ? îl ridici! n-ai ce-i face: e misie. De aia (foarte rugător) mă rog să pardonaţi...

CAŢAVENCU: Îmi pare rău, Ghiţă, că mai stăruieşti cu scuzele tale... Adică noi nu ştim cum merge poliţia? (sentenţios) Într-un stat constituţional un poliţai nu e nici mai mult nici mai puţin decât un instrument!

PRISTANDA: Curat instrument!

CAŢAVENCU: Nu braţul care loveşte, voinţa care ordonă e de vină... Eu chiar am scris un obiect în privinţa asta. Nu ştiu dacă l-ai citit?

PRISTANDA: Trebuie să-l fi citit, coane Nicule; eu gazeta d-voastră o citesc ca Evanghelia totdauna; că să nu vă uitaţi la mine... adică pentru misie... (misterios) altele am eu în sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeraţie după buget mică...

CAŢAVENCU: Şi în sfârşit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul ?

PRISTANDA: Curat, coane Nicule!

CAŢAVENCU (schimbând tonul): Cetăţene, nu uita condiţia cu care am venit aici! Am venit în casa prefectului, nu voi însă să dau ochii cu el, nu mă pot aşa de ieftin compromite. Am venit chemat de doamna Trahanache, pe dânsa voi să văz.

PRISTANDA: Mai e vorbă, coane Nicule, pe coana Joiţica, pe dumneei... conul Fănică nici nu e aicea... Poftiţi, poftiţi, şedeţi, coane Nicule, mă duc să spui coanii Joiţichii că aţi venit... (vrea să plece.)

CAŢAVENCU: Poţi să-i adaogi chiar că mă grăbesc să mă întorc în temniţa unde m-a aruncat dizgraţia dumneei.

PRISTANDA: Ascult. (aparte.) Mare pişicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! (iese aruncând priviri furişe de admiraţie cătră Caţavencu.)
[modifică] Scena VIII

CAŢAVENCU singur

În sfârşit, capitulează! Se putea altfel?... Iubitul, scumpul, venerabilul nenea Zaharia (râde) parcă-l auz deseară proclamându-mă candidat al colegiului. Sărmanul Farfuridi!... (grav.) Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta[5]!... Amabilul Fănică trebuie să facă venin de moarte... atât mai bine pentru mine! Îşi pierde minţile, atât mai rău pentru el! Mă arestează, atât mai bine pentru mine! Coana Joiţica, mai cuminte ca toţi, mă cheamă, şi eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect... Mă rog, n-ai ce-i face: mâna care-ţi dă mandatul!... Dar... unde e coana Joiţica?... nu văz pe coana Joiţica... (se-ntoarce spre fund, apoi spre stânga, în fine spre dreapta. În momentul acesta apare Tipătescu în uşa din dreapta, unde stă un moment nemişcat. Gest de surpriză din partea lui Caţavencu. Aparte.) Tipătescu! O preferam pe ea!
[modifică] Scena IX

CAŢAVENCU, TIPĂTESCU

TIPĂTESCU (a apărut în dreapta cu aerul încruntat şi pumnii încleştaţi, a stat în uşe, a mers apoi liniştit la uşa din fund, măsurând din ochi pe Caţavencu, şi s-a oprit în fund un moment; aparte): Ţine-mă, Doamne!

CAŢAVENCU (jenat): Stimabile domn, scuzaţi-mă dacă v-ar părea că mă prezint la d-voastră astfel, într-un mod neregulat... Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de poliţaiul d-voastră, după ordinile... şi nu m-aşteptam să vă întâlnesc...

TIPĂTESCU (aparte): Impertinent!

CAŢAVENCU: Pentru că mi se spusese că eram chemat de... altfel nici nu aş fi venit... în fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi... dacă sunt liber — şi nu cer nimic mai mult — mă retrag îndată...

TIPĂTESCU (care a tot bătut din călcâi cu impacienţă, coboară încet, rar şi cu dinţii strânşi): Iubite şi stimabile d-le Caţavencu, nu înţeleg pentru ce între doi bărbaţi, cu oarecare pretenţie de seriozitate, să mai încapă astfel de meşteşuguri şi rafinării de maniere, astfel de tirade distilate, când situaţia lor e aşa de limpede... Eu sunt un om căruia-i place să joace pe faţă... Să-mi dai voie să-ţi spui ceva... Ia poftim, ia poftim, mă rog. (îi oferă un scaun, aparte) Să fiu cuminte. Ce bine că-i Zoe dincolo!

CAŢAVENCU: Stimabile domn, d-tale îţi place să joci pe faţă, primesc; mie-mi place să joc scurt, scurt. (gest de retezare) Situaţia noastră o putem dezlega numaidecât. (Tipătescu îi oferă jeţul, el îl respinge uşor.) Mulţumesc!

TIPĂTESCU (acelaşi joc): Ia poftim, mă rog, ia poftim!

CAŢAVENCU (acelaşi joc): Mulţumesc!

TIPĂTESCU (privind ţintă la Caţavencu şi cu tonul mârâit): Poftim de!...

CAŢAVENCU (care s-a retras puţin, cedează în sfârşit şi cade pe fotoliu cam fără voie): Mulţumesc.

TIPĂTESCU: Aşa. (şade aproximativ de el, Caţavencu se cam retrage. Tipătescu se îndeasă spre el, Caţavencu acelaşi joc, şi iar.) Astfel dar, onorabile domn, d-ta, — prin ce mijloace nu-mi pasă! — posedezi o scrisoare a mea, care poate compromite onoarea unei familii...

CAŢAVENCU (gest): A!

TIPĂTESCU: Mă iartă că te-am ofensat. Să fiu şi mai scurt… Iată: d-ta eşti un om practic, d-ta posedezi un lucru care-mi trebuie mie. Eu viu şi-ţi zic: (cu multă afabilitate) mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri d-ta în schimbul acelui lucru ?

CAŢAVENCU (naiv): Cum, nu ştii?

TIPĂTESCU (asemenea): Nu...

CAŢAVENCU (asemenea): Nici măcar nu vă dă-n gând?

TIPĂTESCU (asemenea): Nu... d-aia întreb...

CAŢAVENCU: Stimabile domn, (cu dignitate) un om politic...

TIPĂTESCU (cu pofidă): Adică d-ta...

CAŢAVENCU: Dă-mi voie... Un om politic trebuie, mai ales în nişte împrejurări politice ca acelea prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare ce, dacă vom lua în consideraţie trecutul oricărui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru…

TIPĂTESCU (impacientat, bătând din călcâi): Mă rog, onorabile, încă o dată... (răspicat) ce-mi ceri d-ta în schimbul acelei scrisori ? Scurt! scurt! (repetă gestul de retezare al lui Caţavencu.)

CAŢAVENCU: Ei?... dacă este aşa, dacă voieşti scurt, iată: voi (rugător) să nu mă combaţi, ceva mai mult, să-mi sprijini candidatura...

TIPĂTESCU (vrând să izbucnească): Candidatura d-tale! (stăpânindu-se.) Onorabile domn, nu ţi se pare că ceri prea mult?...

CAŢAVENCU: Atuncea d-ta, care mi-ai propus schimbul, care-mi faci întrebarea, trebuie să răspunzi...

TIPĂTESCU (apropiându-se şi îndesându-se înspre Caţavencu, se repetă jocul de scenă de mai sus): Ba zău, spune, nu ţi se pare prea mult? 'Ai? Ce zici?

CAŢAVENCU (naiv): Nu.

TIPĂTESCU (cu insinuare): Dacă s-ar retrage Comitetul permanent şi am rezerva un loc pentru prea iubitul d. Caţavencu?...

CAŢAVENCU (zâmbind şi cu bonomie): E un nimic, stimabile...

TIPĂTESCU: Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi acelaşi d. Caţavencu?...

CAŢAVENCU (asemenea): E puţin, onorabile...

TIPĂTESCU: Dacă în locul de primar, vacant acum, şi în locul de epitrop-efor la Sf. Nicolae s-ar numi tot nenea Caţavencu? 'Ai? (Caţavencu surâde cu un gest de refuz) Şi dacă şi moşia „Zăvoiul" din marginea oraşului...

CAŢAVENCU (zâmbind asemenea): Dă-mi voie, stimabile, un om politic trebuie, este dator, mai ales în împrejurări ca acele prin care trece patria noastră, împrejurări de natură a hotărî o mişcare generală, mişcare (mângâie şi umflă cuvintele distilându-şi tonul şi accentul) ce, dacă vom lua în consideraţie, trecutul unui stat constituţional, mai ales un stat tânăr ca al nostru, de abia ieşit din...

TIPĂTESCU (bătând impacient din călcâi şi întrerupându-l): Ei! să lăsăm frazele, nene Caţavencule! Astea sunt bune pentru gură-cască... Eu sunt omul pe care d-ta să-l îmbeţi cu apă rece?... Spune, unde să fie! bărbăteşte: ce vrei de la mine? (se ridică fierbând.)

CAŢAVENCU (ridicându-se şi el): Ce vreau? ce vreau? Ştii bine ce vreau. Vreau ce mi se cuvine după o luptă de atâta vreme; vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, unde sunt cel d-întâi... între fruntaşii politici... Vreau...

TIPĂTESCU (fierbând): Ce vrei?

CAŢAVENCU (asemenea): Vreau... mandatul de deputat, iată ce vreau: nimic altceva! nimic! nimic! (după o pauză, cu insinuare caldă şi crescândă) Mi se cuvine!... Te rog!... Nu mă combate... Susţine-mă... Alege-mă. Poimâine, în momentul când voi fi proclamat cu majoritatea cerută,... în momentul acela vei avea scrisoarea (cu multă căldură)... pe onoarea mea!

TIPĂTESCU (aproape să izbucnească): Pe onoarea ta?... Şi dacă nu pot să te aleg ?...

CAŢAVENCU: Poţi!

TIPĂTESCU (pierzându-şi cumpătul din ce în ce): Şi dacă nu voi ? — zi că nu voi să te aleg ?

CAŢAVENCU (îndârjit): Trebuie să vrei.

TIPĂTESCU (d-abia mai stăpânindu-se): Uiţi că nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel. Nu! nu! nu voi să te aleg!

CAŢAVENCU: Trebuie!

TIPĂTESCU: Nu!

CAŢAVENCU: Trebuie să vrei, dacă ţii câtuşi de puţin la onoarea...

TIPĂTESCU (izbucnind): Mizerabile! (Caţavencu face un pas înapoi.) Canalie neruşinată! Nu ştiu ce mă ţine să nu-ţi zdrobesc capul... (se repede, ia un baston de lângă perete şi se întoarce turbat către Caţavencu.) Mişelule! trebuie să-mi dai aci scrisoarea, trebuie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un câine! (se repede năvală la el. Caţavencu ocoleşte masa şi canapeaua, răstoarnă mobilele şi se repede la fereastră, pe care o deschide de perete îmbrâncind-o în afară.)

CAŢAVENCU (tremurând, strigă la fereastră în afară): Ajutor! Săriţi! Mă omoară vampirul! prefectul asasin! ajutor!
[modifică] Scena X

ACEIAŞI — ZOE venind repede din dreapta

ZOE (repezindu-se între Caţave